La final de vechi si inceput de nou

   S-a mai scurs un an in clepsidra timpului si acum  va trece in nemurire, lasand loc unuia nou, mult asteptat si usor temut.Oare el ce ne va aduce?.. E timpul cand se reinnoada legaminte, sa fac noi promisiuni, se pun dorinte si se trage linie la trecut, scotand de la naftalina Speranta!!
    E vremea Anului Nou, e timpul reinnoirii in ganduri si in fapte! De maine vom fi altii in fapt ca si in calendare. Vom fi mai buni, mai atenti, mai grijulii si mai preocupati de bine...vom fi noi ca si anul ce vine!
Ramas bun, 2011!! Bine-ai venit 2012!! Tu ce ne-ai pregatit?

Romania-pro si contra

       Sincera sa fiu, e foarte dificil sa scriu acest articol. Dificil, pentru ca sentimentele mele sunt ambivalente fata de acest subiect...si e destul de greu de exprimat in cuvinte aceste sentimente.
Probabil pentru cei ce nu au cunoscut strainatatea, aceasta e un miraj, un fel de "pom laudat" la care te duci cu sacul si gata, ti-ai rezolvat toate problemele...pentru mine insa, nu-i asa. Imi iubesc tara...si in acelasi timp o urasc!!
       Imi place mirajul strainatatii si tot acel "el dorado" al ei, dar ma inspaimanta gandul desradacinarii...
Am avut nenumarate ocazii sa plec, oportunitati de job, de cariera, de "maritis" chiar, dar niciodata nu am avut taria sa o fac.Niciodata nu am rezistat mai mult de o luna departe de casa, departe de ai mei.
       De-ar fi fost sa plec,as fi plecat pentru ca urasc din rasputeri mentalitatea romanului, urasc comoditatea si duplicitatea lui, urasc "smecheria"  si lasitatea ce-l caracterizeaza, oportunismul din el si ignoranta, urasc gaurile din asfalt si existenta cainilor vagabonzi, la fel cum urasc realitatea azilelor pline de batrani rapusi de saracie si boala, a copiilor abandonati si cozile din farmacii cand aduc medicamente compensate,  imbulzeala de sarbatori din biserici, la imparteala sarmalelor de miluiala si la sarutarea unor moaste neputincioase, in speranta unor miracole facile si consistente!
    Avem politicienii ce-i meritam alesi in schimbul unei galeti si cateva kg de malai sau faina, sau cu voturi cumparate cu 50 lei in fata sectiilor de votare, avem un sistem sanitar inexistent, o politica monetara falimentara, o mentalitate de "turma" ingrozitoare si o indolenta crasa ce ne condamna si pe noi si generatiile urmatoare la o realitate lipsita de perspectivele reale ale unei vieti mai bune. Ne mor copiii cu zile in spitale lipsite de medicamente si condamnati de lacomia si lipsa de omenie a unor doctori ce au uitat de mult de Hipocrate si juramantul sau, ne moare speranta in fata realitatii , ne mor visele in ziua de salariu si perspectivele in fata birocratiei...etc, etc, etc! Dar mai avem si foarte multi copii talentati, premianti la olimpiade mondiale, avem credinta in Dumnezeu si traditii bine pastrate, avem identitate proprie si nationala si avem puterea de a visa cu ochii deschisi si curajul de a striga ce ne doare.
      Ma intristeaza  ce se intampla in tara asta si mi-as dori tare mult sa pot  schimba ceva si pentru asta mi-am propus  sa imi schimb mentalitatea, sperand  ca si altii imi vor urma exemplul. Incerc sa fiu eu "buturuga cea mica" in speranta, poate ilara si absurda, ca, intr-o zi, ceva se va schimba. Si incerc sa vad doar partile pozitive, oricat de putine ar fi.
    Insa n-am plecat... pentru ca nu ma vad traind nicaieri altundeva. N-am plecat, pentru ca nu-mi pot lua mortii cu mine nicaieri, nu pot inlocui amintirile si nici regasi caldura oamenilor ce-i cunosc aici.
     New York.ul e maret, dar ii lipseste pitorescul Bucurestiului, California e miraculoasa, dar nu are racoarea Carpatilor, Spania e un vis, dar la trezire nu auzi cocosii cantand, Orientul e magic, dar nu are mirificul Bucovinei, sau misterul Dobrogei...ei au aurul, noi avem ardelenii, ei au obiectul, noi avem spiritul, ei au concretul, noi avem legenda. In orice colt din Romania gasesti o farama de lume, dar niciun colt de luma nu gasesti o particica din Romania. Ne pastram traditiile cu sfintenie si ne luptam sa pastram macar istoria vie, marturia a ceea ce am fost odata. Noi am dat lumii legende precum Brancusi, Eminescu, Enescu sau Nadia Comaneci, iar asta chiar conteaza. Imi place sa cred ca a fi roman e mai mult decat acea istorie de care suntem atat de mandri.
         Nu stiu cum e pentru altii, dar pentru mine ideea plecarii e de neconceput.
Am ramas aici, pentru ca aici mi-e inima...ingropata intr-un mormant mic, dintr-un cimitir anonim, dar romanesc!
       As fi dorit totusi, sa fi avut mai multe motive....inca mai sper ca intr-o zi, in "Dorel"se va trezi constiinta civica, "pitzipoanca" din tinerele noii generatii va disparea,  mall.ul nu va mai principalul motiv al existentei lor si idealul de cariera va fi altul decat cea de asistenta cvasidezbracata si ceva mai mult decat prostuta, zambind tamp in emisiunile de un vulgar tipator ale lui Capatos sau altii asemenea, unde sunt promovate mediocritatile sau nonvalorile unei generatii ratacite ... Asa sunt eu, o visatoare incurabila...
   
 
         "Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie...........
                         la trecutu-ti mare, mare viitor!!"

       "Muntii nostri aur poarta,
                            noi cersim din poarta-n poarta..."
                                               Ce paradox!!

Articol participant la concursul Blog Power, editia a 5.a cu tema : Romania: de ce as pleca si de ce am ramas" propusa de castigatoarea editiei trecute, Nuta Gangan Istrate
   Alte articole inscrise:http://aburi-de-cafea.blogspot.com/2011/12/de-ce-as-pleca-de-ce-am-ramas.html#axzz1hyPzqkIT

Miercurea fara cuvinte - Ganduri invalmasite

Cand in vise ninge

      Ma ninge in suflet cu fulgi de diamant si frigul ma patrunde adanc in oase... tresar, trezita din ganduri si imi sterg ochii impaienjeniti de lacrimi grele. La ce bun atatea lacrimi? Qui prodest...? Iubirea isi are propriile reguli rescrise de mii de ori, reguli ce doar inimile bolnave de ea le cunosc. M-am imbolnavit si eu de ea...si inca nu m-am vindecat, dar nici n-am facut vreodata vreun efort serios in directia asta...sunt mai bolnava fara iubire...bolnava de moarte.  Ma dor gandurile invalmasite si vorbele nerostite, ma ucide lent dorinta innabusita si tacerile tipate strident in dialoguri imaginare!! Ma dor urmele pasilor tai prin sufletul meu, ma ard sarutarile date pe fuga, absent si indiferent, sub presiunea timpului implacabil ce-si alege mereu alte prioritati, care de care mai banale, uitand insa ca nu traim decat o singura data, iar iubirea adevarata o poti astepta o viata fara sa o intalnesti...dar...uite...eu sunt aici...si te iubesc!
     Si plang in mine insami cu ascunse lacrimi dar merg mai departe zambind, sub fulgii reci si umezi ce-mi imbraca genele in promoroaca, dar imi incalzeste sufletul gandul ca, la capatul drumului ma astepti tu...
     Dar cand e vorba de tine, nu mai am cuvinte, nici metafore, doar sentimente... sunt captiva in vraja ochilor tai si zambetul tau ma tine prizoniera...
     Cu toate astea, esti inca, langa mine...dar de ce nu te simt acolo?


        Intrebari, intrebari, intrebari...nu ma pot abtine sa nu mi le pun, desi mi-e teama de raspunsuri. Le ocolesc agila, ma pierd in presupuneri ce mai mult ma otravesc... dar n-am curajul sa  dau chip si nume fantasmelor ce-mi tortureaza visele...important e, ca atunci cand ma trezesc, tu esti tot acolo...langa mine!
       Si ninge, ninge, tacut si linistit, ca in basme, ninge afara si ninge in suflete si in ganduri...dar e liniste.

Iubesc linistea...si iubesc ninsoarea...

Si ninge....ninge...ninge...in vise!!!...

Undeva, in Univers...

   M-am intrebat deseori ce se intampla cand calci pe cioburile propriilor vise?...si unde se duc iubirile sa moara?...mda, intrebari retorice.  Ma trezesc deseori privind in juru-mi si dorind din rasputeri sa pot schimba lumea...sau macar o parte din ea...sau doar pe mine!
     Am hoinarit azi noapte prin Univers si am gasit o planeta asa cum mi-am dorit: insorita, vie, calda si...pustie! Pare locul ideal pentru o viata fara griji departe de o lume rea, mercantila si intoleranta, o lume absurda, autodistructiva si nejustificat de rautacioasa...o lume in care nu e loc pentru mine. Doar ca mi-e teama sa te intreb daca vii cu mine...mi-e teama ca m-ai refuza, iar inima mea se va face frange iar...si nu si-ar mai reveni niciodata! Mi-e teama de propriile mele ganduri...
      Deocamdata insa, ma gandesc cum sa gasesc un mod de transport pana acolo si poate pana il voi afla, voi gasi si curajul sa te intreb si sa suport eventualitatea unui refuz...
      Ce frumos e in vise...dar atat de pustiu fara tine...

Ganduri de Craciun

     Intotdeauna, in pragul Sarbatorilor de iarna, magia cuprinde atmosfera si sufletele oamenilor. Casele freamata cuprinse de agitatia gospodinelor, magazinele sunt luate cu asalt in iuresul ultimelor pregatiri, comertul cu brazi si accesorii de Craciun ia amploare, raioanele de jucarii, bauturi si dulciuri devin tinta Mosilor, fiecare dupa posibilitati si buget! Totul e o atmosfera de sarbatoare, prieteniile se reinnoada, legaturile de rudenie se improspateaza si uite asa, luna decembrie devine luna Omului Bun din noi....dar nu toata lumea e la fel de fericita. Nu in toate casele bradul e impodobit si asteapta seara de Ajun, sa peimeasca sub el cadourile Mosului...nu toti copii freamata de asteptare, nu pe toate mesele vor fi bucate si nici in toate casele nu miroase a cozonaci.
    Spre acesti copii, lipsiti de bucuria Craciunului si de vizita Mosului, se indreapta gandurile unora dintre noi si ajutorul celor ce vor si pot sa aduca un zambet in ochii necajiti. De Craciun, putem fi mai buni...de Craciun, putem face miracole, putem darui zambete si aduce speranta,
      Sa fim mai buni si de acest Craciun!!! Sarbatori luminate tuturor si La Multi Ani!!

Atitudine

De lacrimi nu mai vreau să scriu,

Şi nici de sentimente destrămate 

De suferinţă  şi suspine mă dezic,

Uitării vreau să le dau azi pe toate,

Îmi strâng în inimă buchet de fericire,

Şi-mi cos în suflet zâmbet despuiat

Transform tristeţea -n bucurie

Şi negrul sumbru-n alb imaculat !

De îndoială mă dezleg, iau certitudini,
Nehotărârea o reneg fără regret,
În bucăţele sfărâm disperarea
Iar neputinţa-o izgonesc încet.
Încrederea mi-o ataşez de « sine »
Voinţa mi-o hrănesc abstract,
Arunc într-o secundă resemnarea,
Iar inţelegerea mi-o însuşesc cu tact.
Entuziasmul mi-l strecor în gânduri,
În gesturi pun stropi mari de pasiune,
În ochi mi-adun credinţa şi speranţa,
Iar mâinile mi le încarc cu-afecţiune
Mânia, teama, plictisul, pesimismul
Le-nchid intr-o erată-n dicţionar,
Şterg ura din trăiri, fără recurs
Şi pun la loc iubirea-n inventar

Kaaliope

Aceasta poezie a fost scrisa de buna si foarte talentata mea prietena, Kaliope si mi.a prezentat-o rugandu-ma sa imi spun parerea si sa o ajut sa aleaga un titlu. Sincer, nu imi pot imagina de ce mi-a cerut mie parerea, poeziile ei sunt adevarata hrana pentru suflet, citind-o, imi simt sufletul renascand. Vizitati.o si bucurati-va si voi sufletul cu poezia ei!! Merita!
http://kaaliope.wordpress.com/2011/12/19/atitudine/

Iesirea la lumina

    Ieri, o prietena draga mie si infocata fana a blogului meu, ultragiata de ceea ce mi s-a intamplat in ultimile zile ca urmare a concursului pentru cel mai bun blog, m-a intrebat care e premiul la acest concurs si daca merita sa trec prin ce am trecut si sa suport mojiciile unora, doar ca sa castig ...si nu a fost singura care a intrebat asa ceva, prin urmare voi incerca sa le raspund aici, ca sa inteleaga toti cei ce ma citesc, de ce am intrat in acesta competitie.
      Am creat acest blog in urma cu cateva luni, doar ca o nevoie imperioasa de a-mi descatusa sufletul torturat de intamplarile din acea periaoda a vietii mele. Nici macar nu aveam idee ce inseamna un blog, nu ma gandeam la niciun fel de competitii, sau ceva asemenea, nici macar daca sunt citita sau nu. Pur si simplu, era jurnalul meu personal, dar in format online si nu intr-un caiet cu file. Cu timpul insa, lucrurile au evoluat,  treptat, am fost descoperita de cititori, unii s-au regasit in scrierile mele, altii m-au insultat, blamat si improscat cu noroi, dar nu pentru ca ar fi avut cu adevarat ceva concret de zis la adresa celor ce scriam, ci doar din pura rautate, continuand o ampla campanie de calomnie si atac personal inceputa pe un site de socializare. Cu cat atacurile erau mai intense, cu atat a crescut indarjirea mea si dorinta de a face din acest blog, din gandurile si trairile mele ceva cu adevarat demn de citit. Mi-a crescut si s-a diversificat traficul, publicul si au inceput aprecierile si cu timpul, m-am calit. ..apoi, intr-o zi, navigand pe net am intrat pe un blog gasit intamplator si am descoperit MostWantedBlog. Am intrat pe el si am citit cu atentie, am "frunzarit" chiar si cateva din blogurile membre acolo si m-au impresionat cu adevarat. Mi-am dat seama ce inseamna de fapt bloggingul si ca si eu pot da o alta forma blogului meu, il pot diversifica si pot transmite cu adevarat ceva prin intermediul lui, nu numai trairi personale. Cuvintele au un impact imens asupra oamenilor, pot fi hrana pentru suflet, sau otrava, pot creste sau distruge. Mi-am dorit sa devin blogger adevarat, nu din vanitate ci din dorinta de a-mi lasa amprenta in spatiul virtual. Stiu ca pot!  Ca urmare, m-am inscris in competitia pentru cel mai bun blog al lunii si in alte competitii, desi recunosc cinstit ca nu mi-am facut iluzii ca voi castiga, cel putin nu daca nu voi incepe sa diversific tematica blogului si sa las franturile mele de ganduri sa transmita si altceva cititorilor.
    Deci, draga mea prietena si voi, ceilalti ce va intrebati daca merita premiul acestui concurs sa suport  acele rautati, raspunsul meu este:da, merita.
    Originalitatea in creativitate nu inseamna numai lipsa plagiatului, ci si surse de inspiratie, apartanenta la un mediu creational de calitate care sa te stimuleze, incurajeze si sustina in ceea ce faci. Asta am vazut eu la MWB si mi-am propus sa fac parte si eu din el.Poate multi dintre voi nu ma inteleg, chiar si iubitul meu se arata nedumerit de ce este atat de important pentru mine acest grup si sa devin membra a lui, dar ca sa intelegi trebuie sa traiesti nelinistile si zbaterile bloggerului vesnic aflat in cautare de inspiratie, de surse calitative pentru creatii deosebite, de dorinte ce tind catre perfectiune.
       Imi place ceea ce am scris pana acum si nu ma dezic de niciun articol, dar vreau mai mult! Vreau sa-mi intind aripile si sa zbor, sa-mi pun imaginatia si talentul la treaba, sa creez si sa concurez cu oameni de calitate, bloggeri adevarati si sa nu fiu doar un musafir printre ei, ci sa "stau la masa" cu ei. I-am citit si mi-a placut ce am citit, am interactionat cu ei si m-am simtit "crescuta". I-am simtit "ai mei".
      Pana acum, rar m-am incumetat sa ies din tiparul prestabilit al blogului si sa scriu si despre altceva decst trairile mele, dar simt nevoia sa o fac mai des. sa spun ce am de spus si sa ma fac "auzita"...iar cand o autoare precum Sorana, sau CoraBogdan, sau Adela Onete , sau Roxy iti spun ca le place ce au citit la tine, nu e indicat sa le dezamagesti....si ele, ca si mine si-au pus sufletul in scrieri si rezultatul e minunat.....pentru toate aceste trairi si partasii, concursul MWB, chiar e o "mare scofala" si deloc banal, pentru mine. Sper sa ma puteti intelege si ajuta sa "cresc", sa pot fi la nivelul lor, sa-mi castig cu adevarat locul printre ei. Imi doresc iesirea la luminat, un blog cu adevarat deosebit, care sa aiba ceva mai mult de zis decat a facut-o pana acum. Imi doresc partasie cu valoarea cu V mare! Asta imi doresc! Si pentru a obtine ce vreau, nu ma voi impiedica de rautati anonime, oricat de multe si diversificate ar fi!!
   Va multumesc ca sunteti alaturi de mine!!

Principiul fair.play.ului

      ...si uite cum, vrand nevrand, ma asez iar in fata tastaturii. Motivul?...polemicile legate de concursul pentru cel mai bun blog al lunii decembrie. Spre marea mea uluiala, am fost acuzata de...lipsa de fair play!!!! Inca nu-mi vine sa cred ca o competitie onesta poate da nastere la astfel de reactii puerile sau incalificabile ca acele atacuri la adresa mea si a fiicei mele in comentarii. Pentru numele lui Dumnezeu, oameni buni, unde va este ratiunea?.. Va place blogul meu? Credeti ca am ceva de spus,  va regasiti in scrierile mele, votati-ma, nu credeti asta, nu ma votati si gata, dar nu ma calomniati si atacati in modurile cele mai urate si nedemne. Da, am spus prietenilor si cititorilor mei despre competitiile in care m-am inscris, le-am si solicitat sa ma voteze, daca ei considera ca merit, dar pentru asta nu trebuie sa fiu blamata si acuzata de lipsa de fair-play, ba mai mult, sa se ceara sa fiu exclusa din competitie pentru ca am promovat un articol pe o retea de socializare. Asta-i curata ignoranta, nu numai rea intentie, sa afirmi si sa promovezi o asemenea absurditate! Oameni buni, prieteni, public sau doar vizitatori, daca va place blogul meu si vreti sa-l votati, va sugerez ca mai inainte sa-mi dati votul, sa vizionati si celelalte bloguri cu care ma aflu in competitie. Cateva sunt cu adevarat remarcabile, nu le voi nominaliza pentru a nu favoriza unii in detrimentul celorlalti, toti merita sa aibe sanse egale in concurs.Votati-l pe cel care considerati ca merita a fi votat, acesta este girul suprem dat unui blog, nu atacurile miselesti la adresa autorului.
Votati! Votati calitatea, originalitatea si tot ceea ce credeti ca e demn de a fi votat, dar nu atacati pe cei ce nu va sunt pe plac, nu va lepadati de conditia umana pentru a va acoperi de oprobriu.  Rautatile si mizeriile nu ma sperie, din contra, ma indarjesc, mai ales ca stiu foarte bine cine sunt cei din spatele acestor marsavii. Imi doresc insa o competitie linistita si corecta
      Aici puteti intra sa votati. Va place ce scriu? Considerati ca merit sa castig? Votati Lotussarina! Inainte de asta insa, aruncati o privire si pe celelalte bloguri competitoare, abia apoi votati. Criticati, laudati, corectati, dar totul in spiritul bunului simt si al corectitudinii, nu atacati in mod las omul din spatele blogului.
  Aici aveti linkul: http://www.mostwantedblog.org/p/vot-concursuri.html?showComment=1324134671014  , sau dati click pe bannerul de mai sus!
 Votati!!  Fie ca cel mai bun sa castige!!!! Acesta este principiul fair.play.ul!!

"Vorbeste Doamne, caci robul tau asculta..."

AMIN!!

Lasitatea ca mod de viata, sau Cronica Vesnicului Anonim

          De aseara a inceput votarea pentru cel mai bun blog al lunii decembrie. M-am inscris si eu in concurs, de dragul competitiei si al interactiunii, nu neaparat sa castig, pentru ca sunt perfect constienta ca sunt multe alte bloguri ce cu adevarat merita votate. Recunosc, imi place sa castig, am competitia in sange, ca si ambitia, dar intotdeauna mi-a placut fair-play.ul in orice.Din pacate,o competitie scoate si ce e rau din oameni, dar ceea ce nu pot intelege sub nicio forma, e lipsa de totala omenie si elementara decenta a unora. Dragii mei vizitatori, rivali in competitie, sau doar simpli curiosi, acesta este un blog PERSONAL. L-am creat pentru mine, aici imi spun eu parerile mele, trairile, realizarile si esecurile mele, tot ce cred eu ca merita scris. Daca va place ce scriu, ma bucur, daca nu va place, e in regula, sunteti liberi sa aveti propriile opinii, dar in limita bunului simt si a decentei. Nu ma deranjeaza critica sub nicio forma, atunci cand e obiectiva si constructiva, dar sa te cobori pana intr-atat incat sa te legi de memoria unui copil mort, pentru a-ti scoate la iveala toata mizeria sufleteasca si josnicia caracterului, mi se pare prea mult!! Bineinteles, acesti neoameni, sunt si lasi, isi lasa mizeriile sub masca anonimatului, pentru ca sunt constienti ca si-ar atrage oprobiul public prin gestul lor incalificabil. Puteti critica orice, in mod pertinent, dar criticati-ma pe MINE, nu va luati de copilul meu decedat!! CAT DE LIPSITI DE OMENIE PUTETI FI, GUNOAIE CU CHIPURI UMANE??? RUSINE SA VA FIE!!!...sa ajungi sa folosesti limbaj obscen la adresa unui suflet nevinovat, mi se pare total inacceptabil !! Voua, mizerii lase ca v-ati ales anonimatul ca mod de viata, traind ca sobolanii din propriile mizerii , va spun un singur lucru: sa nu dea bunul Dumnezeu vreodata sa traiti si voi experienta mea!! Hidosenia caracterului vostru, incapacitatea de a gandi rational si omeneste, frustrarea, invidia si rautatea ce va caracterizeaza sunt condamnarea voastra la vesnic anonimat din care nu veti putea niciodata iesi, pentru ca va lipseste ingredientul principal:OMENIA!

        Ceea ce nu stiti voi, creaturi fara coloana vertebrala, e faptul ca, toate aceste actiuni ale voastre, faptele si gandurile marsave va sunt contabilizate undeva de Cineva care vede si stie tot, oricat de mult incercati sa va ascundeti voi, iar intr-o zi, acel Cineva va va chema sa dati socoteala pentru toate acestea...va compatimesc sincer, pe voi, cei ce traiti la periferia conditiei umane, trecand prin viata anonimi si frustrati, lipsiti de decenta, eleganta si bun simt, dar mai ales de elementara omenie. O vorba spune ca, "de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere..!!"...ma voi ruga pentru voi, fiinte lipsite de caldura sufleteasca si inteligenta, ma voi ruga la Dumnezeu sa va ierte ratacirea, caci in mod sigur, nu stiati ce faceti!! Va lipseste gradul de inteligenta necesar sa puteti face diferenta intre bine si rau si sa va ajute sa iesiti din bezna si anonimatul in care traiti si sa va faceti remarcati ca OAMENI, nu sobolani cu infatisare umanoida! Dumnezeu sa va ierte!!

Omule, fii mai bun! De Craciun, daruieste din suflet, unui suflet!

In plin prag de sarbatori se pare ca nu ne ocolesc si micile necazuri: aseara la copiii orfani de la Pro Vita din Valea Plopului a aras intreaga bucatarie si sala de mese, cu tot cu camara de alimente.
Fac apel la toti pentru ziua de sambata - 17.12.2011, ora 9,00, cand ne vom porni spre copii: care cum puteti sa ajutati cu alimente caci au ramas fara alimente, fara ulei, mancare, si tot ce tine de acest lucru!!!
Doamne ajuta! http://www.gandul.info/news/incendiu-in-aceasta-noapte-intr-un-asezamant-de-copii-si-batrani-din-valea-screzii-doua-cladiri-au-fost-distruse-exclusiv-galerie-foto-9054822 Tel:0721720888
e-mail:oanatatu2003@yahoo.com sau oanagombos2010@yahoo.com

E atat de usor sa facem rau, sau sa ramanem indiferenti, dar sa nu uitam, ca totusi....suntem OAMENI!
Din suflet, pentru alte suflete!!

As fi vrut...

      Plange timpul in clepsidre reci si plange sufletul prins in capcana unei iubiri imaginare. Curcubeul si-a pierdut culorile, iar griul inunda lumea viselor aducand tacere in ganduri si pustiu in inima...unde ne-am pierdut oare? Si pentru ce, toate astea?...As fi vrut sa-mi lasi macar o amintire a unui gest, a unei priviri aparte, macar a unei dovezi ca am fost candva "noi".
Oare, am visat totul?...doar mi-am imaginat?

     E atat de intuneric in lumea lipsita de zambet, de speranta si culoare, acolo unde sentimentele nu se zidesc, iar sufletul se frange sub povara incertitudinii. Mi-e dor de mine, de cea de-odinioara, mi-e dor sa zambesc, sa rad si sa ma bucur de fiece clipa, mi-e dor sa iubesc si sa fiu iubita, mi-e dor sa fiu recladita, mangaiata si dorita.

     Am visat candva ca ma iubeai si tu, ca in inima ta exista tandrete si in sufletul tau caldura. As fi vrut sa imi daruiesti amintiri si motive sa plang dupa tine, sa lupt pentru tine...as fi vrut sa ninga peste noi cu flori de salcam, sa redefinim iubirea si sa coloram griul din cotidian.

As fi vrut....oh, cat as fi vrut sa-ti fie dor de mine!
      Asculta!!...se misca cimitirele in suflet!....
                    Ce frig!!

Articolul este inscris la concursul Blog Power . Tema aleasa este Cantecul iubirii si a fost propusa de castigatoarea editiei precedente, Little-Thoughts. Succes tuturor!!

BLOG POWER! editia 3! ~ mostwantedblog.org
 Alti participanti:
http://nymphtamine.blogspot.com/2011/10/lupta-pentru-aer.html
http://pooh-dreams-roxy.blogspot.com/2011/12/sentimente-legate-de-sufletul-tau.html
http://d-alesabinei.blogspot.com/2011/12/s-o-vad-si-ma-linistesc.html
http://corabogdan.wordpress.com/2011/12/14/el-e-iubirea/
http://poezele.blogspot.com/2011/12/despre-iubire.html#axzz1gVcGEhZu
Succes tuturor!

Iubire cu patru labute

Huh!!....mi-am asumat o provocare dificila:aceea de a scrie in fiecare zi! Mda, usor de zis, dar nu tot asa usor si de facut...am idei, dar n-am..condei! E atat de greu uneori sa-ti aduni gandurile si sa le poti apoi transforma in cuvinte scrise. Despre ce sa scriu azi?...poate de spre Suri, noul membru patruped al familiei mele, un ghem pufos cu doi ochisori albastri splendizi si o uriasa sursa de tambalau in casa. Da, ati ghicit, Suri e o pisicuta birmaneza de doar 2luni, foarte nebunatica si dragalasa cum sunt toate pisicutele . Am adoptat-o impreuna cu mama ei, pe care fostii stapani o alungasera din casa, pur si simplu nu m-a rabdat inima sa o iau doar pe ea si sa o las in strada pe mama ei. Asa ca, acum am doua pisici, spre marea ciuda a lui Raph, superbul Husky de 5 ani al iubitului meu ce considera casa mea ca fiind tot teritoriul lui si afectiunea mea apartinadu-i in exclusivitate!!....nu va povestesc reactia lui la vederea Suriei, dar va asigur ca a fost nevoie de toata fermitatea stapanului sau si de vigilenta mea pentru a o mentine in siguranta. Din fericire, supararea lui nu a tinut mult si a doua zi eram iarasi prieteni(ce-i drept, mituirea joaca un rol important in acesta prietenie,de cate ori ma insoteste la cumparaturi isi are si el portia lui de bunatati).Si uite asa mentinem relatiile diplomatice, cu conditia sa tin pisicile departe de el. Zis si facut, desi cu parere de rau. Matei insa, perusul meu. nu a avut nicio obiectie la adresa imblanitelor, iar ele ii arunca doar priviri indiferenta si asta doar atunci cand devine prea galagios, deci totul e in regula in familia mea atat de cosmopolita! Va recomand si voua, cei ce nu aveti sa adoptati un animal de casa. Veti vedea cat va va schimba viata.

Fiicei mele,Bianca Olga, la ceas comemorativ (06aug1997-11dec1999)

"O JERTFĂ care doare
Un gol în suflet,… un adânc…
Iubire!… ce nu moare…
Cu lacrimi faţa să o ud
Am o dorinţă mare…
Urletu-n suflet îl aud,
Căci dragostea… nu moare…
Aş vrea sa-ţi spun ce nu ţi-am spus,
Dar mă auzi tu oare?
Iubire fără de cuvânt,
A Domnului suflare.
AI FOST AICI… ŞI NU MAI EŞTI!
Aş vrea să urlu tare…
Tot ce-ai ştiut… e să şopteşti…
„…ştii?… dragostea nu moare…”
Şi tac… Nu spun nimic… Toţi plâng…
În Cer tăcerea-i mare…
E Soare… Plouă şi e Vânt…
Un tată spune un cuvânt…
Noi stăm cu capul în pământ,
Tu îmi zâmbeşti si din mormânt:
„Cu bine… copilul meu drag si scump!
Ne-om revedea atuncea când
Isus ne va chema cântând…
Ce-i Dragoste… nu moare!”
...
Tot ce-aş putea sa spun… n-am spus…
Tot ce-aş fi vrut să spun… s-a dus…
Iubirea-i… fără de apus
Iar DRAGOSTEA… NU MOARE!…",
Odihneste-te in pace, inger cu aripi frante!

Miracolul de Craciun

    Doi ochisori umezi priveau pe geamul inghetat, pandind sosirea Mosului magic. Se incapatana sa lupte cu somnul ce statea sa-i biruie genele grele si cu lacrimile ce amenintau sa-i inunde obrajii. De data asta trebuia sa stea treaza...trebuia sa vorbeasca cu Mosul personal, era unica ei speranta si pentru asta se pregatise un an intreg...si-i era atat de frig.Isi freca manutele inghetate, isi stranse picioarele sub ea si continua stoica sa priveasca pe fereastra, pandind sosirea saniei cu reni. De data asta avea sa reuseasca...de data asta, cu siguranta! Avea numai 7 anisori si purta pe umeri povara unei lumi intregi...o lume unde saracia si neajunsurile invadasera universul ei de copil, smulgandu-l din lumea povestilor si condamnandu-l in mod crud la o realitate cumplita. Dar ea inca mai visa...inca mai spera...Inchizand ochii se refugia in lumea ei, acolo unde tatal nu venea niciodata baut, unde mama zambea tot timpul, in casa era cald, iar pe masa erau bucate...acolo unde toti ii vorbeau frumos, avea hainute curate si jucarii....multe jucarii...Zambi trist. I-a scris Mosului inca de acum un an, promitandu-i ca fi cea mai cuminte, renuntand chiar si la jucarii in favoarea unui ghiozdan cu carti frumos colorate, a unei case incalzite si a unui tata ce nu ar mai tipa tot timpul si nu i-ar mai lovi mama si uneori si pe ea. Dar in noapte asta toate astea vor lua sfarsit, pentru ca acesta era Noaptea Magica a Craciunului, cand dorintele copiilor cuminti se indeplineau miraculos. Iar ea fusese cea mai cuminte. Nici cand i s-a spus ca nu va merge anul acela la scoala, pentru ca nu existau bani, nu a plans. S-a imbarbatat si si-a promis siesi ca la anul va fi altfel. Toropita de somn, zambea la promisiunile viitorului din imaginatia ei, cand un zgomot cumplit, de sticla sparta o trezi pe deplin. Tipa infricosata, un tipat prelung, neomenesc...tatal....mama....sange...tipete....ambulanta...si lumea se prabusi in neant!

       Oh, dar ce erau toate astea?...era in rai?...murise?....da, cu siguranta a murit si a ajund in rai. Dadu sa se ridice si imediat, un inger imbracat in alb cu un zambet luminos pe fata se apleca asupra ei. "Cine esti?" intreba fetita frumoasa aratare, apoi isi aminti totul....si spaima reaparu in ochii ei, dar ingerul ii zambi si ii vorbi pentru prima data, linistind-o. In casa ei se intamplase o tragedie, tatal ei, baut fiind, nu a mai nimerit usa la sosirea acasa, a alunecat pe tinda inghetata si s-a prabusit in casa prin fereastra prin care ea il pandea pe Mos Craciun. A urmat apoi o cursa contra cronometru din partea medicilor pentru a-i salva viata, luptand din greu sa opreasca hemoragia rezultata in urma plagilor facute de cioburile ferestrei sparte...si au reusit. Dar Craciunul trecuse, iar ea ratase venirea Mosului....si lacrimi grele inundara ochii copilului mult prea incercat de viata. Adormi din nou, iar cand se trezi, alaturi nu mai era ingerul blond, ci mama ei, zambind cu ochii umezi, multumind Cerului pentru minunea facuta. Sufletul fetitei tresalta de speranta, vazandu-si mama zambindu-i pentru prima oara dupa mult timp si ignorand sagetile de durere din piept, se arunca in bratele ei plangand, cerandu-i iertare ca nu se afla in patul ai in acea noapte, dar mama ii opri cuvintele cu sarutari fierbinti, strangand-o la piept....ceea ce a urmat a fost desprins din ireal. Era acasa, dar ceva era schimbat. Era cald, iar in mijlocul sufrageriei se afla un brad urias, superb impodobit, iar sub el o multime de cadouri...isi privi intrebatoare mama, iar acesta, fara o vorba, o lua in brate si o duse langa brad. Incet, cu sfiala, inca nevenindu-i sa creada ca era real, desfacu pe rand cadourile frumos ambalate si isi tinu respiratia; Mosul venise. In absenta ei, toate dorintele ii fusesera indeplinite...ghiozdan, carti, jucarii, hainute, toate se aflau sub ochii ei, iar alaturi, mama o mangaia neincetat plangand incetisor, iar undeva, in Ceruri, ingerii cantau osanale unui Dumnezeu ce, intr-o noapte de Craciun salvase viata unui copil si i-o preschimbase...iar in tinda casei, un barbat inalt cu parul alb, privea tacut prin fereastra bucuria copilului cazut in genunchi alaturi de bradul fermecat, strangand la piept un ghiozdanel roz.. Isi sterse discret lacrimile, apoi se intoarse si pleca la fel de tacut cum venise... "Incotro mergem, domnule?" intrebarea soferului sparse tacerea din limuzina impozanta. "Mergem la spital, David. Mai sunt si alti copii ce inca isi mai asteapta miracolele si la ce sunt buni banii, daca nu sa daruiesti zambete cu ajutorul lor?" raspunse importantul domn, aprinzandu-si pipa in timp ce masina lua viteza catre locul unde un alt copil avea sa primeasca vizita neasteptata a unui Mos intarziat....iar el zambi fericirii ce o simtea impartind, anonim, sperante si bucurii...el era Mos Craciun!

     
Acest articol participa la concursul Nopri Magice in Miez de Iarna

Colinde pentru prieteni virtuali si nu numai...

Prietenilor mei neogenisti, Sarbatori fericite alaturi de cei dragi!!!

Bine-ai venit, Mos Nicolae!

Intotdeauna, iarna, in preajma Sarbatorilor, zilele se incarca de magie, iar oamenii tind sa se metamorfozeze, sa devina mai buni, mai...poate ca asta e un lucru bun...poate. Eu ma intreb insa, e firesc sa devenim mai buni, mai umani, doar de sarbatori?...cati dintre noi se gandesc si la aceia pentru care sarbatorile nu sunt motiv de bucurie? Zilele trecute, pe un site de socializare, am intrat in contact cu o doamna, care, la un moment dat  intr-un mesaj de doar cateva cuvinte mi-a rezumat viata ei : sufera de cancer la san, iar fiica ei de 17 ani  e marcata de o boala cel putin la fel de cumplita:paralizia cerebrala! Infiorator, nu?...nu stiu cum va simtiti voi, dar eu cand aud de boli si mai ales de boli ce afecteaza iremediabil niste copii, simt cum ma sufoc. Nu am cunoscut-o niciodata pe Edwina (asa o cheama pe tanara) si probabil nici nu o voi cunoaste vreodata, iar mama ei e doar un profil anonim pe un oarecare site, dar ele sunt dincolo de acel monitor, fiinte vii...azi, involuntar, m-am intrebat:" oare ce i-a adus Mos Nicolae Edwinei?"Sunt convinsa ca i-a adus ceva...dar la fel de convinsa sunt ca nu i-a putut aduce ceea ce isi doreste mai mult:sanatatea! Nu cred ca exista pe lume sentiment mai coplesitor ca neputinta...uneori ajungi sa iti doresti sa existe magie, sa existe un loc populat cu astfel de Mosi magici, care sa iti indeplineasca dorintele, oricat de irealiste ar fi ele. Suntem un popor crestin, sau, cel putin asa ne place sa ne autointitulam, desi foarte putini dintre noi au cu adevarat habar cine a fost Hristos si ce inseamna cu adevarat sa fi crestin. Putini dintre noi stiu ca aceste sarbatori, imbracate in haine crestine, au de fapt la baza, ritualuri pagane si probabil, mult mai putini se si gandesc cu adevarat la asta. Pentru majoritatea dintre noi, sarbatorile sunt doar motive de petreceri, de mancat si baut in nestire, nicidecum de introspectii, de purificare spirituala(ce naiba o mai fi si aia?..) sau de uitat atent in jurul nostru, la cei mai putin norocosi ca noi. Contrar parerii ce v-ati facut-o pana acum, nu sunt un lup moralist. Chiar deloc...doar ca, uneori e bine sa spui raspicat si ce simti, chiar daca asta nu te face prea popular. Eu ma numar printre cei norocosi, chiar de nu toate dorintele mi s-au implinit, dar nici nu ma asteptam la asa ceva.Si nici in Mosi magici nu mai cred demult. Indiferent cat de preocupati suntem de cotidian si neajunsurile lui, coplesiti de propriile nevoi si griji, ne putem totusi rezerva cateva minute seara, inainte de culcare, sa ne rugam lui Dumnezeu si pentru cei mai napastuiti ca noi, daca in alt mod nu ii putem ajuta. Biblia spune ca rugaciunea de mijlocire are puteri nebanuite, este gratuita si la indemana oricui. Ce-ar fi sa o experimentati si voi? Este linia directa cu Dumnezeu si este singurul mod de comunicare la capatul caruia nu suna niciodata ocupat. Rugati-va pentru voi si pentru cei de langa voi, pentru cunoscuti si necunoscuti, iar sufletele voastre vor cunoaste cu adevarat Sarbatorile si acestea vor fi cu adevarat crestine.
La Multi Ani de Mos Nicolae, Edwina!!....La Multi Ani tuturor si Sarbatori fericite!!

La Multi Ani, Maiestate!!!

http://www.familiaregala.ro/ro/ms-regele-mihai-i/biografie/

 Consecventa naturii mele inconsecvente(sic!), astazi m-am decis sa scriu despre un alt subiect ce nu intra in categoria obisnuita pe care o abordez aici. Am reflectat putin inainte de a scrie despre acest subiect, extrem de controversat pentru natiunea romana, sau, mai corect spus, pentru conducatorii nostri:aniversarea Regelui! Ieri, Maiestatea Sa, Regele Mihai I de Romania, a aniversat 90 de ani de viata!! Cu siguranta, e un eveniment greu de ignorat, chiar si de un om obisnuit ca mine, dar preocupat de realitatea socio-politica ce o traim, cu atat mai mult cu cat, fostul suveran al Romaniei e ultimul monarh in viata, ce a trait ororile ultimului razboiului mondial. Desi nu mi-am propus sa fac politica de vreun fel, nu asta este scopul acestui blog, totusi, nu ma pot abtine sa nu nu remarc atitudinea rusinoasa a presedintelui, premierului si guvernantilor de culoare portocalie si lipsa de cultura istorica a dl. Basescu, incompatibila ce functia domniei sale. Rusine, domnilor guvernanti!! Rusine, dle. presedinte!! Rusine pentru atitudinea lasa, incorecta din toate punctele de vedere si total deplasata fata de aniversarea unei figuri istorice marcante, a unui fost sef de stat si ultimul monarh al Romaniei!! RUSINE!!! In contra partida, discursul Regelui in Parlamentul Romaniei, coerent, lipsit de patima si extrem de realist, a atins suflerul fiecarui roman simplu, mintit decenii la rand in privinta propriei istorii nationale si mai ales, in privinta istoriei Casei Regale a Romaniei si a ultimului Rege al acesteia . Realitatea trista e ca, dupa mai mult de 20 de ani de la Revolutia din '89, mai sunt romani ce nu cunosc adevarul despre abdicatarea lui si evenimentele ce i-au precedat, dar asta nu e o scuza pentru conducatorii actuali.Personal, adevaraul despre istoria noastra l-am aflat inca din copilarie, de la tatal meu si mi-am format opiniile in viata bazandu-ma pe acel adevar, nu pe cel masluit de comunisti din cartile de istorie de la cea vreme, lucru ce m-a scutit sa cad in extrema de a-mi permite sa judec fapte despre care nu am habar si mai ales,un Rege! Ma intreb, retoric desigur, cati romani stiu care este titulatura intreaga cu care era prezentat Regele?   Desi nu sunt monarhista, nutresc o profunda simpatie pentru Rege si Casa Regala a Romaniei si un respect firesc pentru marcanta personalitate a acestuia. Sincer, nu imi pot imagina ce inseamna 90 de ani de viata, mai ales o asemenea viata cum a dus Majestatea Sa, dar, prin prisma elementarilor 7 ani de acasa, datorez respect in primul rand venerabilei varste, apoi personalitatii istorice, unui fost sef de stat si unui monarh  inca in viata!! Deci, 4 motive pentru care eu gasesc firesc ca orice roman, cetatean simplu sau politician, datoram un omagiu acestu om cea trait mai mult decat noi ne putem imagina, iar viata sa a fost foaste departe de basmele din copilarie.Dar asta e doar opinia mea, de om de rand si nu vreun politician de vreo culoare anume.Sincer, nu am fost niciodata vreo adepta infocata a vreunui partid, dar acum cativa ani chiar il simpatizam pe dl. Basescu, insa de cand cu nefericita sintagma "amaratul de rege" servita intr-un interviu pe un post de televiziune acum cateva sapatamani, va spun sincer ca mi-am schimat radical opinia fata de domnia sa, pierzand ultima farama de respect de inca i-o mai purtam, in calitattea sa de sef al statului, nu ca om. Ieri, urmarindu-i atitudinea, am fost pur si simplu indignata de ignoranta de neiertat a domniei sale in privinta istoriei nostre, acuzand prosteste regele de...tradare!! Parca il auzeam pe Ceausescu, in celebrele "cuvantari"!...  Nu intentionez sa extrapolez acest subiect (nedemn de altfel de orice atentie), ci sa ma axez pe stralucita, la propriu si figurat, aniversare a fostului monarh si pentru prima data, dupa foarte mult timp, m-am simtit si eu bine in pielea mea de romanca.  Personal, am invidiat pe cei ce au putut fi martori oculari ai acestui eveniment istoric si daca nu am putut sa o fac personal,acest fapt nu ma va impiedica sa nu urez, din fata televizorului si din postura mea de cetatean al acestei tari si urmasa a celor ce candva au servit Regelui, un sincer: LA MULTI ANI, MAIESTATE!!...si Dumnezeu sa va binecuvinteze!!!

Doruri tardive

De cate cuvinte e nevoie sa transpui dorul? De cate gesturi e nevoie sa daruiesti iubirea? De cata rabdare e nevoie sa ramai OM? De cate suferinta e nevoie sa inveti sa pretuiesti ceea ce ai? ...de ce plangi acum si ma cauti in amintiri, daca atunci and am fost langa tine nu m-ai observat? De ce crezi ca ai dreptul sa reinvii trecutul, cand prezentul nu-ti mai apartine? Da si mie imi este dor...dar nu de tine!! Iubesc pe altcineva si de el imi este dor in fiece secunda in care e departe. Pe tine...te-am uitat!

Toamna...

A mai trecut un an...stiu, veti gandi probabil ca am facut o gafa, ca astfel de reflectii se fac la final de an calendaristic, nu in octombrie.Da, aveti dreptate, dar eu imi masor altfel timpul scurs si realizarile sau esecurile personale.De ce octombrie?Simplu....acum un an, in aceasta luna, mai exact spre finalul ei puneam capat unei relatii, unei casnicii, unui vis transformat intr-un cosmar.Mi-am intins aripile si am zburat spre necunoscut, am ales sa infrunt iarasi viata singura, mi-am dorit cu disperare libertatea, linistea si pe mine insami.Si le-am obtinut!...dar am platit un pret mare! A fost un an greu, cu multe caderi, cu deceptii amare, cu lupte surde cu rautatea, prostia si lipsa de caracter a unor "oameni", printre care si cel care, nu cu foarte mult timp in urma imi pusese un inel in deget...dar nu voi vorbi despre asta...nu  merita si nici nu vreau asa-mi amintesc, mi-am promis mie insami ca voi arunca acele amintiri pentru totdeauna, pentru ca despre acel om ce l-am iubit mai mult ca viata, nu am nicio amintire frumoasa....nu mai am, nebunia lui le-a ucis pe toate!!Si uite asa a mai trecut un an...iar acum, privind retrospectiv, imi pot permite sa zambesc, putin amar, dar cu mandrie.Sunt mandra de mine si de ceea ce am reusit sa fac cu viata mea! Am reusit sa-mi infrang demonii, slabiciunile si propriile-mi tendinte spre autodistrugere, sa-mi potolesc setea de razbunare, furia si scarba, sa imi impun autocontrolul si sa lupt cu dependenta nociva de "socializare" pe internet.Si am reusit!!!...e drept, meritul nu-mi apartine in intregime, se datoareaza in  mare parte LUI...celui ce m-a scos din marasmul ce ma ucidea lent, dar sigur, cel ce mi-a readus increderea, iubirea, normalitatea si mi-a redat speranta. N-a fost usor sa am din nou incredere in cineva, sa iubesc fara rezerve, sa lupt cu teama ca povestea s-ar putea repeta, dar....multumesc lui Dumnezeu, dar n-a fost cazul! Mai mult de atat, mi-e alaturi in tot, ma sustine si ma sfatuieste unde e cazul, ma corecteaza si ma indruma unde e nevoie, dar intotdeauna o face cu dragoste si rabdare, iar toate astea au infrant rezervele din sufletul meu....si acum mi-a bine! Ceea ce am constatat mai nou, e ca, atunci cand nu-ti merge bine intr-o directie, nu-ti merge in toate, iar cand iti merge bine, toate merg ca unse! Nu voi vorbi despre realizarile materiale, desi sunt semnificative, mai toate visele si ambitiile mele devenind realitate de la o zi la alta efectiv, nu figurativ.Prietenii, selectati prin filtrul ratiunii si al bunului simt, mi-au ramas aproape indiferent de distanta unde se afla, prieteni reali si sinceri, constanti in actiunile si prietenia lor, indiferent de amploarea si intensitatea sau varietatea atacurilor la care am fost supusa, lucru ce i-a determinat doar sa se apropie si mai mult de mine, iar asta a fost un alt motiv important ce m-a ajutat sa merg mai departe. Exista o zicala batraneasca care spune ca "ceea ce nu te ucide, te face mai puternic!", zicala care in cazul meu se aplica perfect! Imi asum realitatea, trecutul si prezentul fara rezerve si fara ranchiuna, am reusit sa iert impardonabilul si sa uit indimenticabilul, am reusit sa ma ridic si sa merg fara sprijin, fara sovaire si fara sa ma uit in urma...iar acum, cu satisfactie, ba chiar si cu o urma de vanitate imi numar realizarile,,,si nu sunt putine! In definitiv, toamna se numara bobocii, nu-i asa?...si pentru ai mei va trebui sa maresc tarcul!....
Multumiri speciale celei ce m-a invatat sa zbor, sa nu ma tem de inaltimi si sa nu privesc in jos!...multumesc, Dana!!

Va pensiero!!!

A trecut mult timp de cand nu mi-am mai scris gandurile si trairile...motivele sunt diverse si total neimportante, desi de multe ori am fost tentata sa ma asez in fata tastaturii, alte preocupari imi reclamau atentia, dar in seara aceasta, desi ora e inaintata si oboseala isi spune cuvantul, nu am rezistat sa nu astern pe "hartia" virtuala sentimenetele ce ma anima in aceste momente. Nu sunt o adepta a politicii de nicio culoare, nu o fac si nici macar simpatii nu (mai) am in actualul context politic, scarba si dezamagirea fiind prea mari, iar eu un simplu profan, un cetatean total neimportant intr-o tara ingenuncheata de mizerie, hotie, coruptie si o uriasa bataie de joc fatisa, imposibil de ignorat chiar si de cei ca mine, om simplu, fara ambitii politice sau interese de vreun fel...in aceasta seara, am ascultat, total intamplator, in cadrul unei emisiuni cu caracter politic de pe un post popular de televiziune, un fragment dintr-o foarte celebra opera verdiana, acesta fiind de fapt si motivul pentru care atentia mi-a fost atrasa de subiectul acelei emisiuni, iar ceea ce am vazut si ascultat mi-a atins sufletul si mi-a "zbarlit parul" pe mine, la propriu...un cor italian, canta aceasta arie in fata premierului Berlusconi, plangand literalmente, in fata unui auditoriu ridicat in picioare si profund marcat de momentul solemn trait. "O, patria mia!", cantau la unison zeci de glasuri, printre lacrimi, lacrimi ce curgeau de mila propriei lor tari greu incercate de interminabila criza mondiala, lacrimi de mila propriilor copii ai al viitorului marcat de nesiguranta si temere, un urias protest sublim marcat de ruga cantata mult timp inainte de robii evrei in vremea lui Nabucodonosor, un planset sfasietor catre Dumnezeu, singurul ce mai poate face ceva sa schimbe soarta unui popor greu incercat si cazut in deznadejde. Oare, noi romanii, de ce nu putem alege astfel de cai de protest, in loc sa ne dam in stamba in emisiuni grotesti prin circul etalat, prin declaratiile sforaitoare si limbajul de lemn perpetuat fara rusine de-a lungul celor doua decenii scurse de la Revolutie? Oare ce se va intampla cu noi, oameni fara speranta, fara teluri si idealuri, cazuti sub povara grijilor, a taxelor, a spagilor si preturilor?Incotro ne indreptam si ce ne va aduce ziua de maine?...cine poate risca sa dea un raspuns acestor intrebari devenite retorice?...eu nu! Nu am nici calitatea, nici pregatirea necesara, nici nu sunt vreun profet vizionar, desi raspunsul chiar nu e greu de intuit....." O PATRIA MIA!!!!! Inca imi rasuna in urechi aceste versuri si melodia cutremuratoare ce le insoteste. Am ascultat de multe ori de-a lungul vietii acesta arie, dar niciodata nu m-a impresionat ca acum si nu m-a facut sa constientizez mai acut realitatea....cine poate ramane insensibil?.... ....Va pensiero....

Te rog, ma iarta!

Curg ganduri frumoase in line trairi si peste tot e liniste...sufletul mult prea zbuciumat si-a gasit intr-un final alinarea in iubirea ce-a cautat-o atat. Nimeni nu mi-a spus ca iubirea nu trebuie cautata, ca ea vine nechemata, atunci cand trebuie, nu cand vreau eu. Lacrimile s-au oprit, durerea a ramas amintire, iar realitate e doar zambetul incredibil de care sufletul meu s-a indragostit. Alaturi de tine am invatat ca, daca cineva nu te iubeste asa cum vrei, asta nu inseamna totusi, ca nu te iubeste din toata inima, ca daca zilele nu sunt toate senine, asta nu inseamna ca nu ma pot bucura de ele, ca pot gasi placere in ploaie si desfatare in impacarea de dupa o cearta furtunoasa, langa tine am invatat lectia trairii in doi, bucuria vietii de cuplu si capacitatea asumarii faptelor si vorbelor. Te rog, ma iarta, daca, temperamentul meu m-a determinat sa spun o vorba nepotrivita, daca orgoliul meu m-a impins sa ridic tonul mai mult decat era cazul, daca impetuozitatea mea mi-a intunecat ratiunea si te-am ranit fara sa vreau, daca nu am inteles intotdeauna de ce faci anumite lucruri si m-am grabit sa te judec gresit...te rog, ma iarta, iubirea mea!Eu sunt "suma defectelor calitatilor" mele, dar tu stii cat pot iubi de mult...imi place atat de mult impacarea dupa o cearta fara importanta si felul in care ochii tai imi spun ca ma iubesc...te rog, ma iarta, daca iubirea mea nu e de ajuns...si sa nu ma lasi sa te pierd vreodata!!

Sterge

Postat de Lotussarina, Azi, 17:18

TU esti acela....

De la un timp incoace am constatat ca mi-au fugit din minte semnele de intrebare...ca nu mai am intrebari fara raspunsuri, framantari si temeri, ca zambesc mai mult si...sunt fericita! Da, chiar sunt, desi n-am castigat la loto, nu s-a ieftinit benzina, nici macar nu am mostenit matusa cea bogata si mult prea batrana....neeee, nici vorba de asa ceva. E ceva mult mai simplu si firesc: m-am indragostit!!....iubesc, dar iubesc un om, nu o iluzie! Oare cati dintre noi nu confundam o simpla emotie cu iubirea, nu ne luam visele drept realitate, dorindu-ne cu disperare ca ele sa nu se risipeasca odata cu zorii?....cate lacrimi, cat zbucium si durere poate aduce un asemenea vis, nici nu va puteti inchipui...si totusi, minuni se intampla. Credeam ca nu voi mai putea iubi, credeam ca fericirea e doar o iluzie, o vorba de propaganda, dar realitatea m-a contrazis din nou si iata....sunt fericita! Acum ma veti intreba ce inseamna fericirea pentru mine...ei bine, nimic mai simplu: fericirea mea e El....acel El in bratele caruia adorm in fiecare seara, ai carui ochi sunt primii ce-i vad dimineata, al carui zambet imi provoaca fiori, ale carui sarutari imi anuleaza vointa si ma fac sa-mi doresc mai mult....mult mai mult!!! Imi tresalta sufletul cand il ascult, imi rad ochii cand il privesc, imi canta inima cand imi vorbeste,mi se topeste trupul cand ma iubeste....rad si plang de fericire!! In ganduri  curate si lacrimi cristaline se scrie iubirea cu majuscule, in trairi concrete si zile senine se-mplineste fericirea!Nu te-am cautat si totusi te-am gasit, nu te-am asteptat, dar ai venit, nu te-am vrut dar sunt a ta! Tu esti nebunia mea, bucuria si tristetea, fericirea si melancolia, iubirea si tristetea, tu esti agonia noptilor parfumate cand ne iubim pana in zori, impudici si nesatiosi, nepasatori si liberi...tu esti tot si peste tot, in ganduri, in suflet si in vise... Tu esti primul gand de dimineata si ultmul inainte de a adormi!...Tu esti cel ce mi-a transformat visele in realitate si fara de care viata mea ar fi pustie...ce sa fac sa te pastrez o vesnicie?....
 Pentru Alex....minunea mea de zi cu zi.....

Te iubesc şi nici nu ştiu de ce,
Te iubesc fără descântece
Te iubesc absurd şi demodat,
Te iubesc altfel dar neschimbat.

Te iubesc când plâng şi când zâmbesc,
Te iubesc când simt şi când gândesc,
Te iubesc de cad sau mă ridic,
Te iubesc de-s totul sau nimic.

Te iubesc cu vorbe şi priviri,
Strânse în prezent sau amintiri,
Te iubesc în şoapte efemere
Şi-n eternitatea de plăcere.

Te iubesc când vreau şi când nu vreau,
De aproape sau departe stau,
Te iubesc cu bine şi cu rău,
Când te simt ca eşti sau nu al meu!

Te iubesc corect şi eronat,
Ca un suflet dat şi neluat,
Simplu uneori, dar complicat,
Te iubesc şi-atat…neexplicat!

Te iubesc incert şi cu uimire,
Într-un vis nebun de fericire…

Kaaliope(kaaliope.wordpress.com)

Biancai mele...un inger cu aripile frante mult prea devreme...

 Ar fi trebuit sa fie o zi de sarbatoare...o zi aniversara, galagioasa, cu rasete de copii sparte in clinchet de pahare si urari de sanatate si viata lunga....ar fi trebuit...Ar fi trebuit sa fie veselie in aer si fericire in zambetul tau, sa-ti vad ochii stralucind de emotie, bucuria ce te-ar fi animat desfacand cadourile si rasetul zglobiu impletit cu glasul Verii la ceas aniversar, cand tu, Inger de Lumina a-i fi trecut senina pragul adolescentei...Ar fi trebuit , in loc de flori comemorative, sa-ti daruiesc primul ruj, sau primele sandale cu toc.....sau...orice altceva, in locul florilor ce impodobesc stinghere tacerea unui mormant trist, atat de absurd prin insasi existenta lui ce contrazice naturalul.Ar fi trebuit sa zambesc mandra, privinditu-te, sa te strang in brate urandu-ti tot ceea ce o mama ii doreste firesc copilului ei, in schimb, am scaldat in lacrimi raceala unei pietre ce-ti serveste de cruce la capatai...e atata tacere in aerul greu al cimitirului lipsit de bucuria glasului unui copil prea mult iubit de Dumnezeu, transformat in inger ce strajuie vesnicia, dar, te rog, ma iarta copilul meu ca nu ma pot bucura de acest gand si ca, inca nu m-am obisnuit cu ideea ca EL te-a iubit atat de mult, incat a lipsit o inima de mama de singura ei bucurie...Ar fi trebuit sa fie o zi de sarbatoare...dar copiii au lipsit la aceasta aniversare, in schimb, coruri de inger ti-au cantat celeste versuri si bondari veseli au risipit tacerea sumbra a cimitirului....La Multi Ani, fiica mea!!

Te rog.....ramai.....o viata!!!

In drumuri line, asternute in taceri vorbite, prin ganduri ratacite in vechi vise nedospite...taceri...si doruri!! De cate ori nu am privit tacuti imensitatea unui Univers strain de visele si dorurile noastre...Am agatat un vis de cornul lunii si am inaltat o ruga soptita catre steaua ce-mi vegheaza fereastra in fiece noapte...ma rog din nou pentru tine, aceeasi veche durere si indelung asteptata iubire.Te-am iubit inainte sa te intalnesc, te-am asteptat inainte sa stiu ca existi, te-am sarutat inainte sa te ating, ai fost al meu inainte sa ma fi cunoscut. Alaturi de tine am invatat iar sa impletesc vise, sa conjug speranta la prezent, sa nu ma tem de maine si sa traiesc azi.Un nou drum, un nou inceput, o noua viata...aceeasi iubire cu un alt chip!! Iti amintesti cand ti-am spus ca totul in viata se intampla cu un scop, ca nimic nu e intamplator, iar lucrurile bune se intampla doar celor ce au rabdare? Fiecare la un moment dat in viata ne impiedicam de un ciob a carui sclipire o confundam cu a diamantului, fiecare purtam poveri ce ni se par de nesuportat, varsam lacrimi inutile si ardem in dureri profunde, purificandu-ne astfel trairile si traind ucenicia spiritului catre drumul spre maturitate.Azi inca mai am lacrimi pe obraz, dar maine exista promisiunea unui suras, azi doar sper, iar maine speranta mea va fi realitate!Te iubesc azi mai mult ca ieri, iar maine te voi iubi mai mult ca azi, iti iubesc chiar si tacerile si momentele in care,desi esti langa mine, gandul iti e departe...te iubesc cand ma certi si te iubesc cand ma alinti, te iubesc cand esti departe la fel cum te iubesc cand esti aproape...si desi esti langa mine, deja mi-e dor de tine.....te rog.....ramai.....o viata!!!

O floare, un simbol...o parte din mine...

Ganduri stropite cu franturi de curcubeu se avanta ghidus pe carari de luna purtand cu ele farame din sufletul meu si revin colorate, vesele si sprintare colorand zenitul cu inflorite zambete. Imi adun visele in pumni si le arunc pe bolta, transformandu-le in stele cazatoare, purtatoare de dorinti ascunse in ganduri vinovate. Imi iubesc tacerile, imi adun visele si imi impletesc gandurile in buchete colorate inchinate aceluiasi idol nestatornic si capricios:iubirea!! Iubesc oamenii si ale lor zbuciumate trairi, iubesc zilele pline de culoare si gandurile ce se furiseaza mute in trairi reale, iubesc tot ce imi incanta ochiul si imi bucura sufletul.Am cuprins in palme tot frumosul si am crosetat cu el o lume de zane si feti-frumosi, de povesti cu happy-end si trairi sincere.Iubesc primaverile deghizate in toamne, natura salbatica desfasurata in verzi asternuturi risipite cat vezi cu ochii, luciul straniu si tacut al lacului de munte, adancurile insurmontabile ale sufletului uman, tacerea din ochii tai, dar cel mai mult iubesc firescul fara de cusur si frumusetea pura a florii de lotus, ce noptile se scufunda in mal, pentru ca diminetile sa renasca vie, stralucitoare si nefiresc de curata, imblanzita sub sarutul soarelui. Fiecare purtam in suflet o floare de lotus, hranita din angoasele noastre...haideti s-o lasam sa infloreasca!

Ganduri de vacanta

       Daca ar fi sa vorbesc despre ceea ce ma anima pe mine in legatura cu mult prea scurtele vacante, v-as recunoaste ca imi place, ador chiar sa calatoresc.Imi place muntele, nu insa si marea, imi plac locurile curate, incarcate de amintiri, vestigii istorice, centre culturale, sau pur si simplu localitati rustice, pierdute de civilizatie, linistite, pitoresti si cu acel aer ce-ti doresti sa il poti imbutelia sa-l iei la pachet.Calatoriile insa nu ar avea farmec fara cel mai important"ingredient", dupa parerea mea, adica partenerul sau partenerii de calatorie, in speta, prietenii. Im place ideea "saritului"in masina, viteza la limita admisa, geamurile deschise si muzica cu cat mai multi decibeli, schimbul sporadic de pareri, dar vorba cat mai putina, ideea somnolatului lenes intr-o pozitie cat mai comoda, pentru a putea admira cat mai bine peisajul desfasurat in fata ochilor in fuga kilometrilor asternuti sub rotile masinii.Cat de incarcate de cuvinte sunt uneori tacerile, cand gesturile aparent banale, cum ar fi sarutatul mainii, in timp ce ochii ii sunt atintiti asupra drumului, dar gandul ii este la tine, un zambet aruncat din cand in cand, dar mai ales tacerea, acea tacere "vorbita", a carei traducere numai doua suflete gemene o poate transcrie...Mai sunt prietenii....Ce ar fi viata fara ei?...cand inima iti e franta, cand lacrimile parca nu se mai opresc, cand durerea te apasa si totul pare lipsit de sens, prietenii sunt cei ce iti dau puterea de a merge mai departe.Eu sunt un om bogat si asta doar pentru ca am astfel de prieteni, prieteni de-o viata, sau doar voci fara chip in telefon, dar calde, care pun balsam in sufletul ce-si striga durerea uneori mult prea tipat.Prietenii mei sunt cei ce mi-au daruit unele din cele mai frumoase momente in aceasta vacanta de neuitat.Acestor prieteni le dedic aceste randuri, imaginile si gandurile mele bune, ca si voua, celor ca "ma cititi" cu sufletul...Iar voua, Max, Mircea, Lumi, Teodora, Andra ,Bogdan, Sorin si Dani, va multumesc pentru partasie...sunteti in toate gandurile mele!!!VA MULTUMESC!!!