luni, 19 decembrie 2011

Atitudine


De lacrimi nu mai vreau să scriu,
Şi nici de sentimente destrămate 
De suferinţă  şi suspine mă dezic,
Uitării vreau să le dau azi pe toate,
Îmi strâng în inimă buchet de fericire,
Şi-mi cos în suflet zâmbet despuiat
Transform tristeţea -n bucurie
Şi negrul sumbru-n alb imaculat !

De îndoială mă dezleg, iau certitudini,
Nehotărârea o reneg fără regret,
În bucăţele sfărâm disperarea
Iar neputinţa-o izgonesc încet.
Încrederea mi-o ataşez de « sine »
Voinţa mi-o hrănesc abstract,
Arunc într-o secundă resemnarea,
Iar inţelegerea mi-o însuşesc cu tact.
Entuziasmul mi-l strecor în gânduri,
În gesturi pun stropi mari de pasiune,
În ochi mi-adun credinţa şi speranţa,
Iar mâinile mi le încarc cu-afecţiune
Mânia, teama, plictisul, pesimismul
Le-nchid intr-o erată-n dicţionar,
Şterg ura din trăiri, fără recurs
Şi pun la loc iubirea-n inventar

Kaaliope

Aceasta poezie a fost scrisa de buna si foarte talentata mea prietena, Kaliope si mi.a prezentat-o rugandu-ma sa imi spun parerea si sa o ajut sa aleaga un titlu. Sincer, nu imi pot imagina de ce mi-a cerut mie parerea, poeziile ei sunt adevarata hrana pentru suflet, citind-o, imi simt sufletul renascand. Vizitati.o si bucurati-va si voi sufletul cu poezia ei!! Merita!
http://kaaliope.wordpress.com/2011/12/19/atitudine/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va ascult cu placere